Cancerul mamar este cea mai frecventă afecțiune malignă și reprezintă principala cauză de deces la sexul feminin, putând fi vindecat dacă este diagnosticat în stadiu incipient.
Anual, pe 1 octombrie este sărbătorită ziua internațională de luptă împotriva cancerului mamar, având scopul de conștientizare și de prevenire a acestei afecțiuni oncologice, diagnosticată adesea tardiv, avansată loco-regional sau chiar diseminată la distanță.
Cancerul mamar – factori de risc
În apariția cancerului mamar sunt implicați următorii factori de risc:
predispoziția genetică;
prezența mutației BRCA 1/2;
istoricul familial de cancer de sân;
afecțiunile benigne ale sânului;
vârsta înaintată;
expunerea prelungită la estrogen;
expunerea la radiații ionizante;
nuliparitatea (absența nașterilor) sau prima sarcină după vârsta de 35 de ani;
obezitatea;
consumul de alcool;
fumatul.
Simptomatologia cancerului mamar
Fotocredit: Freepik.com
Cele mai frecvente simptome ale neoplasmului mamar sunt reprezentate de:
prezența unui nodul mamar;
durere sau disconfort persistent la nivelul sânului;
modificări tegumentare la nivelul sânului (aspect de coajă de portocală);
retracție mamelonară și / sau scurgeri mamelonare;
prezența unor ganglioni la nivel axilar.
Diagnosticul și stadializarea cancerului mamar
Diagnosticul cancerului mamar se stabilește în urma coroborării datelor obținute din anamneză, examenul fizic, investigațiile de laborator și imagistice (ecografie mamară, mamografie, RMN mamar – în funcție de caz, examen CT), iar diagnosticul de certitudine este stabilit de rezultatul histopatologic. Pentru stabilirea profilului imunohistochimic al tumorii mamare, după confirmarea histopatologică este necesar să fie efectuată imunohistochimia, care furnizează informații suplimentare despre tumoră, precum prezența sau absența receptorilor hormonali, indicele de proliferare Ki67 și statusul HER2.
În funcție de dimensiunea tumorii, statusul ganglionilor limfatici și prezența sau absența metastazelor la distanță, cancerul mamar prezintă 4 stadii, dintre care stadiul 0 este cel mai incipient, de carcinom in situ, iar stadiul IV este cel mai avansat stadiu, cel metastatic.
Tratament
Tratamentul în cancerul mamar este multimodal și se stabilește în funcție de stadiul bolii, ideal în cadrul unei echipe multidisciplinare, putând include intervenție chirurgicală, radioterapie, chimioterapie, terapii țintite molecular, terapii hormonale.
Cancerul mamar – screening
Screeningul cancerului de sân contribuie la depistarea precoce a formațiunilor tumorale de dimensiuni mici de la nivelul sânilor, care nu sunt accesibile palpării.
Conform ghidurilor de tratament internațional începând cu vârsta de 20 ani se recomandă autoexaminarea sânilor lunar, între 25-40 ani – examen clinic la medicul ginecolog la fiecare 1-3 ani, iar peste vârsta de 40 ani se recomandă atât examen clinic, cât și mamografie anual.